ISTORICUL ȘCOLII

Primele informații despre existența unei școli le avem din anul 1840 când în localitate exista o școală confesională greco-catolică al cărei dascăl era Vasile Moldovan. În 1850, de pregătirea copiilor se ocupa Teodor Rotaru din Feldru. În 1865 obștea satului a construit sub biserică o căsuță de lemn anume pentru școală. În 1867 frecventau cursurile 50 de copii de pregătirea cărora se ocupa. Vasile Moldovan (probabil același din 1840). Pentru o perioadă de 30 de ani (până în 1903), de pregătirea copiilor s-a ocupat Ion Boca (localnic). I-au urmat Pompei Boca (fiul său) și Alexandru Cotuțiu, feciorul primarului din Diug (Dumbrăvița). În 1914 exista un local nou din piatră, cu trei săli și acoperită cu tablă. După Marea Unire, și-a desfășurat activitatea dascălul Alexandru Cotuț. Sub administrația maghiară (sept. 1940-sept. 1944) s-a întrerupt preocuparea pentru școlarizarea copiilor, mai ales că limba de predare era maghiara. După al doilea război mondial, treptat, baza materială a școlii s-a îmbunătățit și, totodată, a crescut nivelul de pregătire profesională al cadrelor didactice. În septembrie 1970 școala dispunea de 11 săli de clasă, o parte dintre ele fiind transformate, de-a lungul timpului în cabinete și laboratoare școlare . Din 3 martie 1998 Școala Generală Căianu Mic poartă numele ilustrului renascentist Ion Căian Românul.De la 1 septembrie 1999, Școala “Ion Căian Românul” a devenit Grup Școlar cu Grădiniță, Gimnaziu, Liceu economic, curs de zi și seral și Școală complementară de ucenici cu profil mecanic. Din anul școlar 2012-2013, denumirea școlii s-a modificat în Liceul Tehnologic “Ion Căian Românul”.[sursa: Alexandru Retegan, "Căianu Mic-un sat expansiv", Ed. Charmides, 2006]


 ION CĂIAN ROMÂNUL

Ion Căianu (în maghiară Kájoni János, latinizat Ionnes Caioni) (n. 8 martie 1629, Căianu Mic - d. 25 aprilie 1687, Lăzarea) a fost un călugăr franciscan din Transilvania, primul autor român de muzică cultă, constructor și reparator de orgi, culegător de folclor, gânditor renascentist și precursor al iluminismului.
În legătură cu originea sa, Ion Căianu însuși notează: „Natus valachus sum” („M-am născut român”). Este primul autor atestat de muzică cultă din Transilvania, în condițiile în care până relativ recent a fost considerat doar culegător de muzică. Căianu a avut o contribuție însemnată (dar nu unică) la întocmirea codicelui care îi poartă numele, Codex Caioni. În privința variantelor numelui său, în epocă s-a folosit grafia cu inițiala „K”, astfel: Joannes Kajoni. În timp ce versiunea latinizată este cea mai răspândită astăzi între cercetătorii străini (Caioni), în România și Ungaria se folosesc îndeosebi variantele reconstituite la nivelul limbii actuale (neconfirmate în epocă): Ion Căianu și Kájoni János.
S-a născut în Căianu Mic din comitatul Solnoc-Dăbâca (devenit mai târziu județul Someș, astăzi județul Bistrița-Năsăud). A copilărit în Cluj și la Șumuleu Ciuc. Era de origine nobilă: mătușa lui, Judit, era soția lui István Rácz, căpitanul garnizoanei de Ciuc. Și-a început studiile la iezuiții din Cluj, continuându-le la franciscanii din Șumuleu Ciuc. Va fi adus la mănăstirea de aici de mătușa sa. În anul a 1647 depus jurământul monahal. Pentru a-și continua studiile, Căianu pleacă la Nagyszombat, unde se axează pe științe muzicale. În 1655 a fost sfințit preot. A locuit la Michaza (azi în județul Mureș) și Lăzarea (azi în județul Harghita). Ion Căianu a murit în data de 25 aprilie 1687, în localitatea Lăzarea, în Scaunul Secuiesc al Ciucului. A fost înmormântat în cimitirul mănăstirii franciscane, într-o groapă neînsemnată, conform dorinței sale.
În 1675, Căianu fondează o tipografie la Șumuleu Ciuc, unde își tipărește propriile publicații, dar și manualele școlare necesare pentru școala franciscanilor din Șumuleu Ciuc. Motivele fondării tipografiei sunt descrise în Cantionale catolicum (lucrarea aflată astăzi la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj), astfel: „Am vrut să-mi slujesc draga mea țară și să dau posibilitate cu munca mea să se aducă laude necontenite lui Dumnezeu și din partea altora.” —Ion Căianu – Cantionale Catolicum'' Lucrarea s-a bucurat de apreciere mare, încât a fost retipărită de trei ori (în 1719, 1805 și 1806). Tipografia fondată de Căianu s-a dovedit a fi avut mare însemnătate pentru catolicii din Ținutul Secuiesc și Moldova. Prima carte tipărită aici a fost „Cantionale catholicum” (1676). După trei ani, se primește aprobarea pentru tipărirea manualelor școlare. Un preot de rang înalt din Polonia va lăuda manualele tipărite sub îndrumarea lui Căianu. Mai târziu, în timpul Revoluției din 1848 s-a tipărit tot aici „Hadi lap” („Foaia oștirii”) și un număr de proclamații revoluționare (exemplare ale acestora pot fi văzute la muzeul amintit din Cluj).
Codex Caioni Articol principal: Codex Caioni. Căianu a primit în 1652 o culegere realizată de profesorul său, Mátyás Seregély, ca premiu pentru buna învățătură. Căianu o primește sub formă incompletă și va prelua sarcina adăugirii ei, activitate pe care o continuă până în 1671, la Lăzarea. Codex Caioni cuprinde 346 de piese foarte variate, reflectând pe deplin interesele muzicale ale epocii (îndeosebi pe cele ale lumii orășenești). Pe lângă câteva dansuri transilvane (de interes pentru folcloriștii de mai târziu) și un număr mic de bucăți compuse de Căianu însuși, marea majoritate a pieselor notate în codice aparțin unor compozitori vestici de madrigale, motete, arii, dar și de piese instrumentale. [modificare]Alte lucrări Cantus Catolici (1676) - colecție de cântece bisericești Organo Missale - litanii, slujbe, antifonii și alte cântece bisericești Sacri Concentus - colecție de cântece bisericești scrise de diferite autori, în special de Lodovico Viadana Himnarium - o colecție poezii religioase în limba latină și maghiară Herbariu Maghiar - anexă la Ortus Sanitatis Venetiis (1511), o carte de botanică în limba latină. Sunt descrise efectele curative ale unor plante medicinale. ABC-ul secuilor de odinioară - scrisul secuiesc (s-a pierdut) Istoria Custodiei - glose temporane Casă aurie - carte de rugăciuni și cântece pentru enoriași Hortulus Devotionis (1669) - carte de rugăciuni scrisă de Căianu însuși Acestora li se alătură manuscrise liturgice, predicații, adnotații ș.a. [sursa: Wikipedia]